Apar primele restricții de circulație pentru segmentul de Nord al Magistralei 6 de metrou, în zona DN1

Publicat: 10/09/2024, 13:45

Surse administrative au precizat pentru Gândul vă peste câteva zile apar primele restricții de circulația pe segmentul nord al șantierului pentru Magistrala 6 de metrou. Restricțiile vor apărea în zonele unde se construiesc stațiile Washington și Otopeni.

„Vor fi instituite noi restricții de circulație în vederea realizării lucrărilor aferente Proiectului „Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni, Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni”. Astfel, se estimează că începând cu data de 12 septembrie 2024 se vor institui primele restricții de circulație necesare execuției lucrărilor pentru Secțiunea Tokyo-Aeroport Otopeni (Secțiunea de Nord a Proiectului. Lot 1.2)”, spun sursele Gândul.

Sursele citate mai spun că primele măsuri de restricții vor fi instituite cu o durată de aproximativ 90 de zile, perioadă de timp în care vor fi executate lucrări preliminare pentru realizarea structurilor aferente viitoarelor stații de metrou.

Circulația pe DN1 nu va fi afectată

În zona viitoarei stații de metrou Washington se vor institui următoarele restricții:

  • Pe strada Viorel Ciurea se va restricționa accesul rutier si pietonal iar statiile de transport public „Sația INMH” amplasata pe această arteră, pe ambele sensuri vor fi relocate în imediata vecinătate;
  • Accesul spre Ploiești din zona bretelei adiacente DN1 respectiv de pe B-dul Alexandru Nasta va fi restricționat. Accesul catre Ploiești din această artera realizându-se prin ruta ocolitoare asigurată prin Bulevardul Doctor Liviu Librescu.
  • Restricțiile nou instituite pe amplasamentul stației Washington nu vor afecta circulația rutiera pe DN1!

„Stația va fi amplasată în laterala estică a Şoselei Bucureşti-Ploieşti, zona de Sud-Est a intersecţiei Şoselei Bucureşti-Ploieşti şi Bulevardul Dr. Liviu Librescu / Strada Jandarmeriei. La capetele stației vor exista trei accesuri, dintre care două vor fi legate de un pasaj pietonal pe sub Șos. București – Ploiești (DN1), iar cel de-al treilea se află de-a lungul stației. Stația Washington are o lungime de 159 m și o lățime maximă de 22,16 m”, potrivit Metrorex.

În zona viitoarei stații de metrou Otopeni se vor institui restricții:

  • accesul dinspre DN1 pe strada 23 august, accesul realizându-se pe ruta alternativă prin strada Oituz si Floare de Cais, totodată stația de transport public „Stația Primăria Otopeni’’ amplasata pe DN1 sensul de intrare în București va fi relocată în imediata vecinătate a pasarelei Pietonale!
  • Ocazional vor fi restricții locale pe banda 1 pe sensul de intrare în Bucuresti în intervalul orar 22:00-06:00.

Pe 8 martie 2022, Metrorex a semnat cu asocierea Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret A.S. – MAKYOL Insaat Sanayi Turizm ve Ticaret A.S. contractul pentru săparea tunelurilor la prima secțiune a Magistralei 6 de metrou, cea dintre 1 Mai și Tokyo.

Primul lot al M6 (1 Mai – Tokyo) va avea o lungime de 6,6 km și va cuprinde șase noi stații: Pajura, Expoziției, Piața Montreal, Gara Băneasa, Aeroport Băneasa și Tokyo (mall-ul Băneasa Shopping City). În ultima perioadă au fost introduse mai multe restricții de circulație.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Amendă pentru Raiffeisen. Clienții s-au trezit fără bani sau cu credite și conturi nesolicitate
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Modul în care Lidia Buble a aflat că este înșelată Ca orice femeie, rămâi șocată
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...